Kurdistan, noul front al Orientului Mijlociu

 

Cu o săptămȃnă ȋnaintea Cataloniei, ȋn Kurdistan avea loc primul referendum al acestei toamne ce avea drept miză independenţa unei regiuni. Cu o prezenţă la vot de peste 72%, 92% din cei 3.305.925 alegători exprimau cu putere dorinţa independenţei. Un referendum declarat ilegal de către Curtea Supremă de la Bagdad, nepotrivit de unele cancelarii occidentale şi condamnat de Turcia şi Iran.an-american-defected-from-islamic-state-and-was-captured-by-kurds-1457967834

Kurzii, privire istorică

Kurzii sunt, ȋn prezent, grupul etnic cel mai numeros ce nu are un stat al său. Estimaţi ȋntre 30 şi 40 de milioane (cifrele variază ȋntre diversele organizaţii internaţionale), aceştia vieţuiesc, ȋn principal, ȋntr-o zonă ce cuprinde platorile ȋnalte din sud-estul Turciei, nordul Siriei, nord-estul Iran şi coboară ȋnspre fertila cȃmpie a Mesopotamiei, Irakul de astăzi.

La fel ca mai toate populaţiile ce ocupă această parte a lumii, kurzii (neam indo-european din ramura iraniană) sunt consideraţi a avea o ascendenţă strălucită, aceştia revendicȃndu-se de la anticii mezi. La fel ca iranienii, beneficiari ai unei moşteniri culturale şi religioase puternice, vor fi islamizaţi, ȋnsă fără a-şi pierde identitatea etnică şi spirituală. Spre deosebire, ȋnsă, de vecinii iranieni, vor ȋmbrăţişa Islamul majoritar, sunnismul. Salah ad-Din, cunoscut sub numele de Saladin, cuceritorul Ierualimului, figură eroică a Islamului, era un musulman kurd din Tikrit.

Sub valurile mongole, kurzii se retrag ȋnspre munţi. Apariţia ȋn regiune a Imperiului Otoman reprezintă o piedică, pentru cȃteva secole, a statalităţii kurde. Cȃnd puterea turcilor scade, neinţelegerile dintre nobilii kurzi va ȋntȃrzia organizarea unui stat propriu. Secolul XIX reprezintă zorii afirmării naţionale kurde. In 1843, emirul Bedir Khan se revoltă ȋmpotriva stăpȃnirii turceşti; Războiul Crimeii reprezintă o altă oportunitate pentru kurzi de a ȋncerca ȋnlăturarea dominaţiei sultanilor. In ultimul sfert al acestui veac se vor revolta şi kurzii din Persia. Cum un număr important trăia şi ȋn Armenia otomană, acestia vor fi folosiţi ȋmpotriva creştinilor de aici ȋn tragicele masacre din 1894 – 1895.

La sfȃrşitul primului război mondial, prin Tratatul de la Sevres se recunoaşte dreptul kurzilor la autodeterminare, urmȃnd ca aceasta să fie decisă ȋn urma unui referendum. Numai că la conducerea Turciei ajunge cel ce va fonda noua Republică laică, Mustafa Kemal Ataturk, iar ȋn urma victoriilor sale ȋmpotriva grecilor va fi semnat Tratatul de la Lausanne, doi ani mai tȃrziu, mare parte a Kurdistanului revenind Turciei. Kurzii din Turcia, actualmente 18 – 20 milioane (iarăşi, cifrele nu sunt foarte precise datorită averssiunii Ankarei faţă de identitatea acestei minorităţi), vor fi cunoscuţi cu numele de “turci de munte”, limba şi obiceiurile interzise. Bogăţia cȃmpurilor petrolifere dintre Mosul şi Kirkuk, parte a Kurdistanului istoric ce ulterior va reveni Irakului, intră in stăpȃnirea Marii Britanii, cea care ȋmpărţise Orientul Mijlociu cu altă putere colonială, Franţa, ȋncă dinainte ca Imperiul Otoman să se prăbuşească, sub semnăturile lui Sykes şi Picot. Britanicii, interesaţi ȋn exploatarea rezervelor petroiere ȋnsemnate din zona Mosulului şi Kirkukului, ȋşi vor ȋmpărţi puterea cu şeici locali, sperȃnd că astfel ȋşi vor consolida dominaţia. Insă anii ce vor urma vor fi caracterizaţi de numeroase revolte ale etnicilor kurzi. Odată constituit Irakul, parte a teritoriilor kurde vor face parte din noul stat. Puterea politică revenind arabilor trăitori ȋn sud, aceştia, cu ajutor englez, vor menţine o presiune militară constantă asupra teritoriilor kurde, mereu ȋncercȃnd să ȋşi cȃştige independenţa. Trebuie subliniat faptul că britanicii, cȃnd obţineau acceptul Societăţii Naţiunilor de a ȋngloba ȋn statul irakian teritoriile kurde sub motivul că noua entitate politică avea nevoie de bogăţia cȃmpiilor kurde şi de petrolul Mosulului, au garantat provinciei din nord o autonomie extinsă, promisiune nerespectată.

Din perioada interbelică şi pȃnă ȋn anii dictaturii lui Saddam Hussein, figura lui Mustafa Barzani a fost cea care a ȋnsufleţit lupta pentru eliberare a kurzilor irakieni. Intre ani de exil şi scurte perioade de colaborare cu autorităţile ce s-au succedat la Bagdad, acesta a fost cel ce a coordonat activitatea politică şi militară, ȋnfiinţȃnd, ȋn anii ’50 ai secolului trecut, trupele Peshmerga (“cei ce privesc spre moarte”), devenite celebre ȋn ultimii ani datorită victoriilor repurtate ȋmpotriva ISIS.

 

Identitate ȋn diversitate

Kurzii nu au avut niciodată un singur stat. De fapt, mai mereu au trăit pe teritoriul unor state distincte. In perioada de maximă ȋnflorire a civilizaţiei islamice, ȋn jurul anului 1000, Kurdistanul era ȋmpărţit ȋn patru principate: Saddadit la nord, Hassanwahid la est, Banou Annaz la vest şi Mervanit ȋnspre Diyarbakir. Năvălirile ulterioare vor fărămiţa şi mai mult unitatea politică. Singura excepţie a reprezintă perioada dinastiei ayyubide fondate de Saladin. Ulterior, kurzii sunt prinşi ȋn conflictul permanent turco-persan, sfȃrşind prin a fi inglobaţi ȋn Imperiul Otoman. Se poate spune că a fost mai mult o opţiune proprie, ȋntre şiismul persan ce tindea să se extindă asupra tuturor vecinilor, conducătorii kurzi au considerat că suveranitatea turcă, de orientare sunnită, precum a kurzilor, este de preferat ȋntrucȃt le oferea o importantă autonomie.

kurdishareas

Ulterior, destinul divizat al kurzilor s-a perpetuat, aceştia fiind folosiţi ȋn conflictele dintre puterile vecine (pomenitul progrom armean, conflictul iraniano – sovietic de la sfȃrşitul celui de-al doilea război mondial, războiul iraniano-irakian). Si ȋn prezent, ȋn Irak sunt constituite două partide kurde, majoritar fiind Partidul Democratic din Kurdistan condus de Massoud Barzani, ȋn timp ce Uniunea Patriotică a Kurdistanului controlează zone mai restrȃnse. Divergenţele dintre cele două formaţiuni politice au fost evidente (ȋn anii ’90 chiar au avut loc ȋncleştări militare ȋntre cele două) ȋn urma desfăşurării referendumul, procentul populaţiei din zonele controlate de către cei din urmă fiind ȋn mult mai mică măsură favorabil independenţei. De asemenea, Uniunea Patriotică a Kurdistanului, ce domină zona Kirkukului a fost acuzată de “non-combat” ȋn faţa ofensivei armatei irakiene ȋncepută duminica trecută.

Un alt argument care a blocat unitatea kurdă a fost ȋmpărţirea acestora ȋn patru state distincte, cel puţin ȋn perioada modernă şi contemporană. In Irak, kurzii au fost salbatic combătuţi de dictatorul Abdul Karim Qasim (care, iniţial, l-a adus din exil pe Mustafa Barzani, dar care şi l-a transformat ȋn duşman fiindcă nu şi-a respectat promisiunile privind autonomia). Ulterior, Saddam Hussein şi i-a alăturat şi el la preluarea puterii, sfȃrşind, după doar patru ani, ȋn a deveni principalul lor duşman. A urmat ȋnfrȃngerea kurzilor ȋn 1975 ȋn faţa armatei guvernamentale şi dislocări de populaţie. Războiul iraniano – irakian i-a adus pe kurzi ȋn tabăra Republicii islamice, ceea ce a avut drept consecinţă genocidul ulterior, dictatorul irakian ordonȃnd armatei sale a folosi arme chimice.

In Turcia, numeroasa populaţie kurdă a fost lipsită de dreptul de a-şi folosi limba şi portul, fiind subiectul unei politici agresive. Partidul Muncitorilor din Kurdistan a fost entitatea politică sub care şi-au exprimat platforma politică. Liderul său, Abdullah Ocalan, a fost condamnat la moarte, iar ulterior la ȋnchisoare pe viaţă. In ultimii ani, atentatele organizate de etnicii kurzi au ţinut capul de afiş al agenţiilor de presă internaţionale, chiar dacă, ȋn 2013 a fost semnat un acord ȋntre Ankaa şi reprezentanţii kurzi.

In Siria, regimul Al-Assad (tată şi fiu), ȋntemeiat pe o minoritate religioasa – alauiţii – a găsit ȋn etnicii kurzi din nord aliatul necesar pentru dominaţie ȋntr-o ţară majoritar sunnită. De această dată, similitudinea religioasă dintre arabi şi kurzi – sunnismul – nu s-a dovedit un liant.

Republica Islamică Iran, cel de-al patrulea stat vecin ce ȋşi ȋmparte Kurdistanul, a reuşit să ȋnăbuşe cu succes (folosind metode nu mai puţin brutale decȃt irakienii) ȋncercarile de independenţă.

Din punct de vedere antropologic şi cultural, kurzii sunt fundamentali diferiti faţă de turci şi arabi. Munteni, kurzii ȋi privesc cu dispreţ pe locuitorii dinspre cȃmpie, majoritar arabi. Insă şi ȋntre ei există deosebiri majore, pornind de la ȋnfăţişare şi pȃnă la limbă, dialectele vorbite fiind fundamental diferite ȋntre regiunea turcă şi cea irakiană, de exemplu. Poate că cel mai bun element ce ȋi uneşte este muntele.

 

Apariţia Statului Islamic şi oportunitatea kurdă. Riposta irakiană

In 2014, cȃnd luptătorii aparuţi parcă din neant, ulterior devenind Statul islamic şi primind denumirea peiorativă de daesh, ameinţau să cucerească Bagdadul şi se apropiau de Damasc, luptătorii peshmerga au devenit principala forţă ce se opunea cu succes acestora. Dacă la ȋnceput au suferit pierderi importante şi au ȋnregistrat infrȃngeri, după ce au beneficiat de consilierea militară a SUA şi aliaţilor, au devenit principalii actori de pe frontul deschis ȋmpotriva armatelor lui al-Bagdadi.

Autonomia de care se bucurau ȋn Irak ȋncă de la sfȃrşitul celui de-al doilea război din Golf nu era privită favorabil de statele vecine (Turcia şi Iranul), care vedeau ȋn creşterea gradului de independenţă un argument ȋn plus pentru minoritatea kurdă din propriile ţări de a căuta constituirea unor entităţi politice cel puţin autonome. Insă victoriile ȋmpotriva Statului islamic creşteau simpatia ȋn rȃndul opiniei publice internaţionale. In plus, experienta militară dobȃndită ȋn lupta ultimilor doi ani, ca şi slăbiciunea internă a regimului politic de la Bagdad, majoritar şiit, al primului ministru Haider al-Abadi, conflictele acestuia cu Statul islamic, au creat cadrul necesar iniţiativei kurde de independenţă, concretizată prin referendumul de la sfȃrşitul lui septembrie.

Simpatia internaţională şi dreptul oricărui popor la autodeterminare pare a nu fi suficiente pentru a permite kurzilor să ȋşi constituie un stat independent, cel puţin ȋn partea irakiană. Turcia şi Iranul s-au poziţionat decisiv şi vehement ȋmpotriva independenţei: armata turcă a intrat săptămȃna trecută ȋn provincia siriană Idlib pentru a lupta cu jihadiştii al-Nusra, dar şi pentru a controla mai bine activitatea kurzilor de aici. Generalul iranian Qasem Soleimani s-a deplasat săptămȃna trecută ȋn Irak pentru a pune la punct acţiunile militare ale regimului de la Bagdad ȋmpotriva kurzilor şi a clarifica colaborarea ȋn problema kurdă a celor doi vecini cȃndva duşmani.

In faţa declaraţiei de independenţă, guvernul de la Bagdad a opus tancurile. Ofenisva iniţiată pe 15 octombrie a condus la preluarea rapidă şi aproape fără luptă a Kirkukului, fieful partidului minoritar kurd. Steagurile kurde au fost ȋnlocuite cu cele ale Irakului, ȋn timp ce o parte a populaţiei părăsea regiunea.

Sursa foto: VICE News

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: