O scurtă poveste de familie despre cum au ajuns să ne conducă „oamenii fără căpătâi, nevolnicii și bețivii”

Mulţi ani, ȋn copilărie, vedeam războiul ca pe un eveniment fabulous. De „vină” erau cei doi bunici, care, atunci cȃnd se ȋntȃlneau la noi, se aşezau la masă, deschideau o jumate de ţuică molcomă bănăţană, se puneau faţă ȋn faţă şi ȋncepeau să ȋşi amintească. Cum trecuseră Prutul, cum fugeau pe lȃngă ei infanterişti romȃni, tancurile nemţeşti, cum urlau lupii iarna ȋn stepa rusească, ce nopţi albe ieşeau cȃnd se ȋntȃlneau cu soldaţii italieni care numai ei ştiu cum făceau rost mereu de vin şi cȃntau pȃnă dimineaţa, cum se murea pe străzile Odessei, cȃt de departe se poate simţi un om la Cotul Donului… Vorbeau rar şi nu era un dialog, ci doar reamintirea unor momente pe care cineva ce le trăise nu le va putea uita vreodată şi al căror mister poate fi ȋnţeles numai de un altul ce le trăise.

74b389c88269b679e42620dbdb286c190afe4832

După un răstimp, vorba ajungea la comunişti. Şi de-abia atunci se putea zări o lacrimă ȋn ochii lor. „Ei ne-au nenorocit, nu nemţii sau ruşii. Au ajuns oamenii fără căpătȃi să ne conducă satul.” Şi răspunsul celuilalt venea implacabil: „I-au trimis să moară ȋn Bărăgan pe toţi gospodarii şi au pus in locul lor nevolnici şi beţivi.”

 Au trecut ani pȃnă să ȋnţeleg de unde venea obida lor, nicidecum ideologică, „decȃt” justificată prin ceea ce trăiseră. Bunicul ceruse Comisiei de fond funciar restituirea unui teren. Şi, ȋn faţa actelor depuse, a ȋnscrisurilor obţinute de la Arhivele naţionale, doi bătrȃni din această comisie ce se presupune că ar fi trebuit să cunoască situaţia dinainte de naţionalizare, le-au spus colegilor lor mai tineri, rȃnjind, să nu ȋi dea nimic, fiindcă nu merita nici ceea ce a avut. Pȃnă la urmă nu a fost nevoie decȃt de o ȋnfăţişare pentru ca instanţa să citească ȋnscrisurile şi să ȋi recunoască dreptul.

Atunci am aflat şi eu cine sunt erau acei „oameni fără căpătȃi”. În sat, jumătate dintre locuitori erau nemţi, iar cealaltă jumătate, romȃni şi unguri. Cȃnd Hitler fusese ȋnvins şi la Bucureşti prindeau aripi tovarăşii Anei Pauker, etnicii germani şi gospodarii romȃni au ȋnceput să fie daţi la o parte. Iar locul lor a fost luat de cei ce lucrau cu ziua şi de cei cărora li se spunea „slugă la neamţ”, adică cei ce, alungaţi de acasă de sărăcie şi părinţi netrebnici, făceau de toate ȋn gospodăriile nemţilor mai avuţi pentru casă, masă şi cȃţiva lei. Ăstora li se adăugaseră vreo doi oportunişti, pierde-vară din familii romȃneşti serioase. Şi principala lor grijă a fost să ȋi acuze pe etnicii germani de colaborare cu naziştii, să ȋi scoată afară din casele ȋn care, pe urmă, s-au instalat ei, iar altora, mai „norocoşi” să le confişte animalele şi bunurile gospodăriei pe care le vindeau, pe nimic, romȃnilor. Iar bunicul, cu bani primiţi de la nemţi, le cumpăra „pentru el” şi seara le restituia proprietarilor. „Oamenii ăştia trăiau numai ȋn ură şi băutură. Cȃnd a venit administraţia comunistă, tot ei au ajuns vătafi. Şi-au adus toate neamurile şi le-au băgat ȋn casele nemţeşti, frumoase, rămase neluate. După doi ani, cădeau acoperişurile pe ei, că le era lene să bată un cui, stăteau cu animalele ȋn tindă. Pe urmă au luat pămȃnturile tuturor şi ne-au pus să lucrăm ȋn cooperativă. Cum să laşi neisprăviţii să te conducă? Dacă nu ai omenie, nu ai şcoală şi nu poţi să te ȋngrijeşti de gospodăria ta, cum să te ȋngrijeşti de un sat?”

În anii de după război, bunicul fusese printre cei norocoşi fiindcă nu avusese avere şi era veteran de război: Paorii avuţi au luat drumul bordeielor Bărăganului, iar gospodăriile lor au intrat pe mȃna celor ce au intuit momentul şi „s-au ȋnscris la comunişti”. Iar după decenii şi după o Revoluţie, doi dintre cei fără căpătȃi fuseseră puşi să facă dreptate pentru cei cȃndva nenorociţi de comunişti.

Aceasta a fost una dintre poveştile unei generaţii care nu mai e. O generaţie care a văzut războiul, dar plȃngea cȃnd vorbea de anii ce au urmat. După şaptezeci de ani, oamenii fără căpătȃi au ajuns să conducă o ţară.

Articol publicat pe republica.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: