Bătălia pentru Idlib: o altă ȋnfruntare ȋntre interesele geostrategice ce au ȋnsȃngerat Siria

În vreme ce coaliţia sunnită, condusă de Arabia Saudită, ȋncearcă să ȋnfrȃngă rebelii şiiţi din Yemen, provocȃnd numeroase victime civile, printre care treizeci şi cinci de copii, rebelii susţinuţi de monarhiile sunnite ale Golfului se pregătesc pentru cea din urmă (importantă) ȋnfrȃngere.

312da12c4ebe901f812efc8046eb9d9e0acface6_01452900_22867600

Dacă susţinătorii regimului al-Assad s-au grăbit să proclame recucerirea Deraa (oraşul ȋn care au izbucnit ȋn 2011 revoltele care s-au transformat rapid ȋntr-un sȃngeros război civil) drept finalul războiului sirian, noua ofensivă asupra oraşului Idlib, ultima “pungă” importantă deţinută de rebelii suniţi, nu face decȃt să demonstreze că acest conflict va continua, chiar dacă victoria forţelor guvernamentale nu mai poate fi pusă la ȋndoială per ansamblu.

Idlib, cu ȋmprejurimile sale, un oraş fără prea mare importanţă pȃnă la izbucnirea războiuluii civil, situat ȋn partea nord-vestică a Siriei, se află la numai şaizeci de kilometri de Alep, metropola ȋn care armata siriană intra triumfătoare ȋnaintea Crăciunului lui 2016, pe care ȋl desparte de coasta mediteraneană, fieful alauiţilor, cu ale sale baze militare ruseşti, Latakia şi Hmeimim. În ultimele luni ale războiului, mulţi dintre jihadiştii care au scăpat din provinciile Deraa şi Ghouta graţie acordurilor de pacificare şi-au găsit refugiu aici, ȋn regiunea aflată sub dominaţia Tharir al Sham, organizaţia salafistă succesoarea al-Nusra. Tactica adoptată de către rebeli ȋn Alep şi Ghouta, aceea de a-i ţine pe civili ostatici ȋn cartierele ȋn care se va desfăşura conflictul urban, probabil se va repeta şi ȋn această provincie, după cum au avertizat organizaţiile umanitare prezente ȋn zonă.

Importanţa acestei bătălii este subliniată şi de dorinţa Chinei, exprimată de ambasadorul său la Damasc, de a se alătura trupelor guvernamentale. Cunoscută fiind teama comuniştilor chinezi de pȃnă acum de a-şi trimite soldaţii pe alte continente, intenţia manifestată poate reprezenta un punct de cotitură al politicii internaţionale a Chinei noului dictator Xi, care va putea deveni, ȋn viitorul apropiat, o putere militară care să participe activ la conflictele internaţionale. Însă, cel puţin acum, pentru bătălia Idlibului, prezenţa sa se va limita la suport informaţional şi logistic. Intenţia asiaticilor este, ȋnsă, cel mai probabil, urmarea participării unui număr semnificativ de musulmani uiguri printre rebelii de aici şi a căror ȋntoarcere ȋn ţară ar reprezenta o sursă de conflicte. Trebuie să amintim că, ȋn cazul războiului din Afganistan, din anii ’80, China a acceptat să furnizeze arme triburilor locale ȋn confruntarea lor cu URSS ȋn schimbul promisiunilor ferme ale actorilor musulmani că nu vor susţine vreo iniţiativă secesionistă a minorităţii uigure din China, combătută dur de regimul de la Beijing.

Situaţia ȋn Siria, ȋn ciuda reinstiturii puterii guvernamentale asupra unei mari părţi a teritoriului naţional, este departe de a se clarifica. Politica guvernului de la Damasc este ȋn mare măsură dictată de Rusia, chiar dacă o parte a victoriilor militare se datorează sprijinului iranian, direct prin Gardienii Revoluţiei, sau prin intermediul miliţiilor şiite. În urma acordurilor avute de Vladimir Putin cu prim-ministrul israelian Netanyahu, avizate, conform unor analişti americani, chiar la ȋntȃlnirea de la Helsinki dintre preşedintele rus şi Donald Trump, Rusia a devenit garanta graniţei Israelului cu Siria. După ce artileria iraniană a fost nevoită să se retragă la o distanţă apreciabilă de Înălţimile Golan, militarii ruşi vor fi cei ce vor asigura paza zonei.

De altfel, dominaţia rusă asupra Siriei este subliniată şi de propunerea de colaborare post-conflict pe care Valeri Gherasimov, şeful Statului Major General al armatei, l-a transmis omologului său american, Joseph Dunford, prin care cel dintȃi, constatȃnd că, pentru reconstrucţia Siriei va fi nevoie de un efort financiar şi uman peste posibilitaţile autorităţilor de la Damasc, propunea, ȋn cursul lunii iulie, un parteneriat ruso-american. O idee care nu a ȋncȃntat autorităţile de la Washington fiindcă, din punct de vedere politic, acestea nu pot accepta o Sirie condusă ȋn continuare de familia Assad, pentru a cărei ȋnlăturare au implicat resurse financiare şi militare semnificative.

Turcia lui Erdogan, una dintre părţile Acordurilor de la Astana, alături de Rusia şi Iran, se vede şi ea pusă la colţ tocmai de aliata sa. Chiar dacă turcii au declarat că nu vor accepta recucerirea ȋntregii Sirii de nord, unde şi-au desfăşurat ȋncă din ianuarie forţele ȋn cadrul operaţiunii “Ramura de măslin”, menită a contracara formarea unei zone aflate sub stăpȃnirea kurzilor de la Mediterană pȃnă ȋn Irak, dar şi noi valuri de migranţi (deja numărul acestora ȋn Turcia ajunge la 3,5 milioane), rămȃne de văzut dacă Erdogan va avea puterea să se opună voinţei ruseşti după ce, vineri, preşedintele american a anunţat inopinant, după ce o delegaţie de ȋnalţi oficiali de la Ankara a părăsit Washingtonul fără a fi informată de lovitura economică ce va urma, majorarea semnificativă a tarifelor la importurile de oţel şi aluminiu turceşti. Acest anunţ a bulversat moneda turcească, aflată de cȃteva săptămȃni pe tobogan, augmentȃnd premisele unei crize economice majoră ȋn Turcia.

Spuneam că atacul Idlibului este doar o altă bătălie a războiului sirian – chiar dacă unii analişti ai regiunii o consideră ȋnfruntarea finală – fiindcă autoritatea Damascului nu se exercită ȋn toate zonele rurale ale Hamei sau Latakiei, nici a zonei nordice, aflată de facto sub stăpȃnirea kurzilor din YPG, nici asupra teritoriilor aflate dincolo de Eufrat, unde Armata Siriană Liberă, beneficiară a suportului occidental şi arab sunnit, şi-a conservat, deocamdată, dominaţia. După cucerirea Idlibului, controlul guvernamental – oricum, fragil – se va reinstaura asupra unui procent de circa 70% din Siria antebelică

Din tot acest tablou descris acum, după ce aviaţia siriană şi-a inceput raidurile asupra zonei Idlibului, ne apare ca un mare perdant Iranul, cel ce a dus greul luptelor la sol ȋmpotriva rebelilor sirieni. Însă, pentru moment, problemele vechii Persii sunt mult mai mari după ce administraţia Trump şi-a anunţat sancţiunile ȋmpotriva sa. Ceilalţi ȋnvinşi sunt rebelii sunniţi, doar ȋn parte terorişti, care, ȋnflăcăraţi ideologic şi susţinuti financiar şi militar de bogatele monarhii ale Golfului şi de puterile occidentale, se văd abandonaţi ȋn faţa ofensivei guvernamentale ȋn spatele căreia rȃnjeşte liderul absolutist al Kremlinului.

Rămȃne de văzut care va fi următoarea ţintă după ce Idlibul va cădea, foarte probabil, după o altă baie de sȃnge. Însă, cum politica internaţională a devenit greu predictibilă ȋn ultimul an şi jumătate, mişcările din Siria vor fi corelate alianţelor şi inamiciţiilor de moment dintre marii jucători ce se ȋnfruntă aici, nefiind exclus a deveni monedă de schimb ȋn vreo tranzacţie la nivel ȋnalt sau pretext pentru un conflict la scară mult mai mare.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: