Mai avem nevoie de eroi?

“Tata, ştii că Romȃnia a avut un centenar? Şi că a avut eroi ca ȋn Cavalerul meu?”

 

Marcus a continuat să ȋmi povestească de lupte şi steagul tricolor. Nu era precum ȋn istoria care o ȋnvăţasem eu, dar un copil din grupa mare are mai multă imaginaţie decȃt Sergiu Nicolaescu.

98ab6ed80c6dc322b8ee52cbb078efac

O clipă am vrut să ȋi explic că nu trebuie să creadă toate aceste povestiri istorice fiindcă sunt doar legende. Chiar dacă Dumitru Almaş mă făcuse odinioară şi pe mine să le cred. Cȃt mă rugam serile de iarnă să nu se ia curentul pentru a putea termina cȃte o ȋntȃmplare ilustrată cu voievozi ȋnfăţişaţi asemeni lui Mel Gibson ȋn Braveheartul de mai tȃrziu…

În luminile farurilor au apărut cȃţiva fulgi. Zăpada aduce cu ea nostalgia. Iar poveştile astea, jumătate-istorie, jumătate-legendă, se potrivesc foarte bine cu omătul ce purifică.

Cȃndva ştiam şi eu că istoria e o poveste cu războaie cȃştigate de eroi. Bunica ȋmi povestea de Stefan cel Mare, Mircea cel Bătrȃn sau Vodă Cuza. Mai ales de acesta, “bărbat dȃrz şi frumos” vorbea cu nesfȃrşită admiraţie.

Într-un decembrie, spre Crăciun, a venit şi revoluţia. Şi am crezut că erau toţi adulţii care mergeau zilnic ȋn Piaţa Operei, sub ameninţările tancurilor şi a securiştilor, nişte eroi. Atunci mă gȃndisem, că, atunci cȃnd voi fi mare şi voi avea şi eu copii, le voi putea spune că am fost martor al unei ȋntȃmplări atȃt de frumoase precum o legendă.

Pe urmă am aflat că voievozii ăştia nu erau defel cum ȋi ştiam eu. Că avem nevoie de eroi pentru a ne gȃdila orgoliul nostru de naţie şi că dictatorilor le plac ȋndeosebi eroii fiindcă ei ȋi ajută să ȋşi amăgească poporul. Cȃt despre revoluţie… aş fi preferat să nu ȋi aflu vreodată minciuna.

Cȃteodată, iarna, atunci cȃnd cad fulgi, realitatea se metamorfozează ȋn poveste. Iar noi avem nevoie de poveşti. Fără legende şi eroi nu vom mai purta bătălii. Vom vieţui liniştiţi, ȋmpăcaţi cu soarta, rȃzȃnd pe seama celor ce ȋşi bat joc de noi, sperȃnd ca odată se va ȋntȃmpla ceva frumos sau că vom trăi cȃndva, mereu, ȋn nostalgia primei ninsori. Nu vom visa vreodată să fim mai mult decȃt suntem fiindcă, ȋn realitate, nimeni nu s-a ridicat mai sus decȃt ceilalţi, nimeni nu merită să intre ȋn poveste.

Aş vrea să trăim ȋntr-o lume critică şi perfect raţională. O lume mereu ȋnsorită, fără nostalgia zăpezii. Dar fiecare zi ȋmi aminteşte că această utopie nu va exista vreodată. Şi că, pentru a lupta cu cei ce nu trăiesc ȋn lumină, avem nevoie de eroi.

Astăzi nu mai avem nevoie de eroi care să lupte cu duşmanii din afară. Precum ȋn ’89, duşmanii sunt printre noi. De fapt, cei mai nevolnici dintre noi s-au ridicat deasupra celor bravi şi au luat locul eroilor. Aş privi toate filmele acelea cu Mircea cel Mare, Burebista sau Mihai, atȃt de exagerate cum erau, dacă aş şti că unul din eroii lor ar putea să ne mai elibereze odată de ai noştri.

Astazi nu mai suntem copii să aşteptăm minuni. Acum suntem datori să le facem. Pentru noi, pentru cei mici care văd ȋn părinţi nişte eroi, pentru visele noastre, pentru a avea şi noi o poveste pe care să o spunem la bătrȃneţe, pentru că suntem mai buni decȃt cei care ne privesc cu priviri tȃmpe, dar cu buzunarele doldora de banii şi speranţele pe care le-au furat.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: