Fiecare zi ar trebui sa fie uimitoare
In fiecare an, pe 21 decembrie este noaptea cea mai lungă. Pe urmă, lumina ȋncepe să crească cu fiecare zi. Pentru a putea renaşte, ȋntȃi trebuie să murim puţin. Aşa s-a ȋntȃmplat ȋn urmă cu o generaţie. Aşa se ȋntȃmplă şi azi. După noaptea cea mai lungă, insa, urmează Crăciunul, sărbătoarea renaşterii, a dragostei,... Citește în continuare →
Mai mult de jumătate de veac a trecut de când carismaticul preṣedinte al Egiptului, primul conducător autohton al fostului Regat al Faraonilor după două milenii de dominaţie străină, Gamal Abdel Nasser, eroul unei generaṭii de arabi încă înflăcăraṭi de idealurile libertăṭii ṣi nu de fanatismele ulamelor wahhabite, stârnea râsul unui întreg auditoriu ironizând purtarea hijabului:... Citește în continuare →
In faţa repetatelor atentate ce au zguduit metropolele occidentale, pȃnă şi unii dintre corifeii multiculturalismului şi ai corectitudinii politice au ȋnceput să se ȋntrebe dacă nu cumva Europa se află ȋn plin război. Avȃnd ȋn vedere cetăţenia majorităţii celor ce au vărsat sȃngele civililor francezi, englezi ori belgieni, dilema ar trebui completată: E un război civil ȋn Europa? Fiindcă... Citește în continuare →
Trecusem de nenumărate ori pe la răspȃntia celor două străzi cu nume complicate ȋn drumul către şcoală şi ȋnapoi, dar nu ȋl văzusem decȃt tȃrziu, ȋn cea de-a doua toamnă petrecută la Damasc, ȋntr-un asfinţit. Mă oprisem cu Danilo, nu ȋmi amintesc pentru ce motiv, pe cele două imense pietre ce străjuiau capătul străzii ce... Citește în continuare →
Daniel Luca ar fi vrut să scrie o carte pentru copii şi a ȋnceput Sindromul Mowgli cu această intenţie (e bine să fii prieten cu scriitorul…). Dacă ne gȃndim la unele dintre povestirile Fraţilor Grimm şi la precocitatea puilor de om de astăzi, am putea spune că e un roman de aventură (şi) pentru copii.... Citește în continuare →
Bunicul povestea cȃt de frumos fusese ȋn 1937. Nu ştiu de ce acest an i se păruse de-ţinut-minte, poate că de-abia ieşise din adolescenţă şi din satul său, că auzise discursuri ȋnflăcărate despre demnitate şi mȃndrie naţională sau, pur şi simplu, ȋşi cȃştigase primii bani. Pe urmă, am mai auzit şi de la alţi bărbaţi... Citește în continuare →
Unul dintre puţinele clişee adevărate ajunse ȋn lumea occidentală datorită peliculelor hollywoodiene este cel al soldaţilor neȋnfricaţi, cu priviri de gheaţă şi feţe arse de soarele munţilor ce se ridică la marginea deşertului: mujahedinii, soldaţii lui Allah, ce luptă ȋnarmaţi doar cu pistoale-mitralieră ȋmpotriva tancurilor crudei Armate Roşii. Dacă ȋn urmă cu trei decenii ei erau... Citește în continuare →
Un vas de flori decolorat, un scrin nemţesc din alte vremuri abandonat pe coridor şi plin de praf, mărturisind încă măiestria meşterului ce îl sculptase, balustrada tremurătoare, ce sprijinise paşii atâtor generaţii, şopteau necontenit istoriile celor ce le deţinuseră cândva şi a căror faimă trecătoare nu o mai spuneau decât ele, cu glas tot mai... Citește în continuare →
Când tata a oprit banala noastră Dacie, privirea mi-a fost atrasă de gardul alb din lemn ȋn spatele căruia se ȋntindea o livadă parcă desenată. Pe atunci, la ṭară, gardurile erau făcute manual, de ṭăranii noṣtri, iar scândurile rar se ȋntâmpla să fie două la fel, cărările ca vai de ele, livezile, chiar ṣi cele... Citește în continuare →
adrianpetrustepan
